Scrieri despre gândirea medievala

Umberto Eco a reunit textele din acest volum pentru a demonstra preocuparea sa continua pentru filosofie, estetica si semiotica medievala înca din anii facultatii, când a început sa fie interesat de istoriografie. Sunt incluse cercetarile sale despre estetica medievala, în special cea a lui Toma din Aquino, studiile de semantica despre arbor porphyriana si despre evolutia medievala a notiunii aristotelice de metafora, analize având ca subiect limbajul animal, falsificarea, tehnicile de reîntrebuintare din Evul Mediu, textele lui Beatus din Liébana si ale literaturii apocaliptice, ale lui Dante, ale lui Raimundus Lullus si ale lullismului, interpretarile moderne ale esteticii tomiste, inclusiv textele de tinerete ale lui Joyce. O a doua sectiune cuprinde texte mai putin academice, dar care pot oferi nespecialistilor câteva idei cu privire la gândirea medievala si la ecourile pe care aceasta le are în epoca moderna, cu reflectii asupra embrionilor în viziunea lui Toma din Aquino, estetica luminii în paradisul dantesc, Milionul lui Marco Polo, miniaturile irlandeze si cele din Evul Mediu târziu, o parte dintre ele redate în fasciculul de imagini.

Weitere Produkte vom selben Autor

Download
ePUB
Nachschrift zum Namen der Rose Umberto Eco

6,99 €*
Download
ePUB
Der Name der Rose Umberto Eco

12,99 €*
Download
ePUB
Verschwörungen Umberto Eco

8,99 €*